Atunci când vine vorba despre intervenții stomatologice, unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le știm este acela că putem beneficia de un mare număr de astfel de tratamente, printre care și cel cosmetic. În ultimii ani se vorbește din ce în ce mai des despre fațete dentare – soluții rapide care îmbunătățesc vizibil și eficient atât estetica dinților cât și funcționalitatea acestora.
Mulți dintre noi am auzit despre fațete dentare care necesită o pregătire prealabilă a dinților, precum și despre fațete dentare fără șlefuire (denumite uneori “no prep” sau fațete dentare Lumineers). Astăzi vom discuta în detaliu despre fațetele dentare pentru a afla cine și în ce condiții ar putea beneficia de o astfel de procedură cosmetică.
Fațete dentare – Definiție
Fațetele dentare reprezintă pelicule subțiri de porțelan (pe bază de oxid de zirconiu) sau material compozit, realizate în laboratorul de tehnică dentară cu ajutorul unor sisteme tehnologice computerizate certificate, folosite pentru a recrea aspectul natural al dinților, fiind apoi cimentate de către medicul specialist pe suprafața vizibilă a dinților (și în special pe suprafața celor implicați în zâmbet).
Când ai nevoie de fațete dentare?
Înainte de a te decide în legătură cu tipul de fațetă dentară pe care ți-l dorești, trebuie să afli dacă ești un candidat eligibil pentru acest tip de procedură cosmetică. Fațetele se utilizează în general pentru a modifica forma, culoarea, lungimea și mărimea dinților, oferind o schimbare pozitivă majoră a aspectului general al danturii unei persoane.
Deși mulți consideră fațetele dentare un moft cosmetic, pentru foarte mulți pacienți ele reprezintă o necesitate, deoarece contribuie în mod direct și decisiv la sănătatea orală a unei persoane și chiar la starea de sănătate generală a acesteia.
Uneori se vehiculează ideea că unii pacienți solicită aplicarea fațetelor dentare pentru a-și albi dinții. O astfel de decizie finală îi aparține însă medicului stomatolog, care nu poate prescrie o astfel de intervenție decât dacă pacientul întrunește condițiile ce reclamă necesitatea aplicării de fațete.
În cazul albirii dinților, medicul stomatolog recomandă în general un tratament cosmetic de albire, care este mult mai rapid, mai ieftin și mai puțin invaziv.
Așa cum spuneam mai sus, chiar dacă fațetele dentare sunt o cale sigură către un zâmbet superb, nu toți pacienții pot beneficia de o astfel de intervenție. Hai să vedem în continuare indicațiile generale ale fațetelor dentare:
- Dinți sparți, fisurați, rupți, ciobiți;
- Dinți cu probleme de aliniere, inegali ca lungime și dimensiuni;
- Dinți cu forme diferite;
- Dinți înghesuiți sau încălecați;
- Dinți cu spații largi între ei;
- Dinți tratați cu plombe vechi, mari, inestetice, din metal etc.;
- Dinți foarte mici;
- Dinți care au fost scurtați și măcinați datorită unor procese de uzură;
- Dinți care prezintă modificări de culoare sau pete inestetice pe suprafață (dintr-o multitudine de cauze), dacă tratamentele de albire anterioare s-au dovedit ineficiente;
- Dinți îngălbeniți datorită înaintării în vârstă și creșterii cantității de dentină.
Dacă prezinți una sau mai multe probleme de acest tip, fațetele dentare pot fi o soluție pe termen lung. Cu toate acestea, spuneam mai devreme despre unele criterii de eligibilitate. Atunci când mergi la cabinetul dentar, specialistul va efectua mai întâi un control amănunțit și o anamneză. În unele situații este nevoie de un alt tip de tratament dentar, premergător celui cu fațete. Hai să vedem când NU sunt recomandate fațetele dentare și ce trebuie să faci în astfel de situații.
- Dinți cu carii extinse sau afecțiuni gingivale. Înainte de a discuta despre fațete dentare, orice afecțiune stomatologică va trebui mai întâi vindecată corespunzător;
- Dinți care au suferit distrugeri avansate și dinți care au suferit reparații extinse. Dacă medicul stomatolog identifică faptul că ai pierdut o cantitate mare de țesut dentar, sau dacă observă prezența unor restaurări dentare extinse, îți va recomanda un tratament alternativ la fațetele dentare. În general, în astfel de cazuri, se recomandă coroanele dentare ;
- Dinți denivelați, înghesuiți, încălecați sau cu tulburări severe de ocluzie (mușcătură incorectă), care necesită intervenții ortodontice complexe;
- Bruxismul sau “scrâșnirea” inconștientă a dinților în timpul somnului – în acest caz fațetele se pot fractura sau sări de pe dinți. Medicul stomatolog poate avea în vedere ca opțiune de tratament gutiera pentru bruxism.
Ce condiții mai trebuie să îndeplinești pentru a beneficia de fațete dentare?
Indiferent de ce fel de procedură cosmetică discutăm, mai trebuie să îndeplinești cel puțin două condiții necesare și obligatorii pentru a beneficia de aceasta:
- Așteptări realiste, bazate pe o foarte bună informare. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le știi despre orice tratament cosmetic și trebuie să îți faci foarte bine temele în prealabil.
- Alegerea corectă a specialistului. Dincolo de faptul că este nevoie ca înainte de orice intervenție specialistul să îți facă o anamneză (istoricul sănătății) complexă, trebuie să verifici și că acel specialist deține toate certificările și atestatele necesare respectivei intervenții.
Fațete dentare – Pro și Contra
Pentru că vorbeam mai sus de expectanțe și de abordarea realistă a acestui tip de serviciu, hai să vorbim acum de avantajele și dezavantajele fațetelor dentare, urmând ca apoi să le abordăm separat, în funcție de tipul lor.
Avantajele fațetelor dentare
Fațetele dentare au devenit foarte populare în ultimii ani datorită avantajelor evidente pe care le aduc. Hai să le vedem împreună!
- Sunt extrem de subțiri, variind între 0,3 şi 0,7 mm şi aderă la suprafața exterioară a dintelui, căpătând rezistența dintelui ca atare;
- Reprezintă proceduri minim invazive și total bio-compatibile, chiar dacă unele necesită o șlefuire prealabilă a dintelui;
- Reprezintă un tratament rapid de corectare a culorii și esteticii dinților, cu rezultate pe termen lung;
- De asemenea, reprezintă o abordare rapidă și eficientă în tratarea unor probleme minime de aliniere, dimensiune, formă și aspect al dinților, eliminând necesitatea unor servicii ortodontice, atunci când este cazul.
- Sunt stabile în timp, variind în funcție de tipul de fațetă ales și de pacient. Dacă te aștepți ca ele să dureze toată viața, ai greși. Cu toate acestea, multe fațete sunt garantate pe perioade cuprinse între 5 și 15 ani.
- Reprezintă alternative moderne și înalt-tehnologice la proceduri dentare ce utilizează metalul.
Dezavantajele fațetelor dentare
Ca orice tratament, și aplicarea fațetelor dentare vine cu o serie de dezavantaje pe care trebuie să le iei în considerare. În general, acestea pot fi descrise astfel:
- Chiar dacă sunt minim invazive, fațetele pot crea pacientului o ușoară stare de disconfort imediat după aplicare;
- Fațetele reprezintă intervenții mai costisitoare decât alte proceduri cosmetice;
- Culoarea naturală a dinților este un factor esențial în procesul de aplicare a fațetelor: fie urmați un tratament de albire în prealabil, fie vă acordați tot timpul necesar alegerii culorii fațetelor, pentru că ulterior aplicării, culoarea lor nu mai poate fi modificată;
- Deși sunt excepții de la regulă, uneori fațetele se pot ciobi sau sări de pe dinți. În acest caz, ele trebuie înlocuite cu totul, pentru că nu se pot repara. Mai mult, ulterior aplicării, va trebui să aveți grijă ca astfel de accidente să nu aibă loc;
- Dinții cu fațete aplicate se pot caria. În acest caz trebuie să vă adresați medicului stomatolog, care probabil va trata întreg dintele cu o coroană ;
- Indiferent de tipul lor, fațetele vor trebui înlocuite după perioada de garanție;
- Igiena orală este necesară: periaj corespunzător, folosirea aței dentare și a apei de gură, urmarea unui control stomatologic periodic (de două ori pe an) și evitarea oricăror comportamente care ar putea duce la afectarea fațetelor și dinților în general;
- Chiar dacă în general fațetele sunt destul de rezistente la pete, este indicat să le păstrați sau să le creșteți durata de viață evitând pe cât posibil alimentele, băuturile și comportamentele care favorizează apariția petelor sau decolorărilor.
Vrei să afli mai multe despre fațete dentare, procedură, indicații și soluții alternative? Nu ezita să ne contactezi sau să ne vizitezi la cabinet!
Clinica Stomatologica si Implantologie Dentara Rana Art Dent Bucuresti Sector 4